Am aflat într-o duminică, la sfârșitul Sfintei Liturghii, de la părintele paroh Laurențiu Floria: în prima ei ”tinerețe”, biserica parohiei Gherghiceanu a purtat hramul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, soldatul roman care a pătimit întru Hristos într-o zi de 18 iulie a anului 362.
Între 1943, anul în care a fost construit și 1983, anul în care a fost demolat la comanda autorităților comuniste, primul lăcaș de cult al parohiei Gherghiceanu l-a avut protector pe Sfântul Mucenic Emilian Durostorum. Drept care hramul bisericii s-a prăznuit, 40 de ani, în miez de vară: la 18 iulie. Icoana Sfântului Emilian se află astăzi în capelă, pe peretele din stânga ușii de intrare.
Un ostaș roman Îl mărturisește pe Hristos
Mărturii despre Sfântul Emilian au lăsat Ieronim și Ambrosiu de Milan, doi teologi creștini considerați părinți ai Bisericii de Apus.
Fiu al unui înalt demnitar roman – Sebasstianus, prefect al cetății Durostorum (Silistra de azi, în Bulgaria) -, Emilian a fost soldat în armata romană, pe vremea împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363). Rămas în istorie ca ”Iulian Apostatul”, Claudiu a reinstaurat politeismul în imperiul roman și a relansat prigoana împotriva creștinilor (cu doar o jumătate de veac mai înainte, împăratul Constantin cel Mare le acordase libertate creștinilor, prin Edictul de la Milan).
Slujitor zelos al împăratului apostat, vicarul Traciei, Capitolin, a venit la Durostorum pentru a se convinge dacă toți localnicii se închină la idoli și le aduc jertfe. Mulțumit de răspunsul pozitiv al obștei, i-a invitat pe mai marii urbei la ospăț. În timp ce păgânii benchetuiau, tânărul Emilian a intrat în templu și a sfărâmat, cu un ciocan, toate statuile idolilor, a răsturnat jertfelnicul și s-a făcut nevăzut.
Mânia ighemonului Capitolin era să se abată asupra unui biet țăran pe care soldații de pază, pentru a-și spăla obrazul, l-au îmbătat și l-au prezentat drept autor al prăpădului din templu.
Ca să nu aibă pe conștiință moartea unui nevinovat și știind că va da seamă în fața lui Dumnezeu, Emilian s-a întors și s-a predat, asumându-și fapta.
”Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit”
Interogat de către ighemon, tânărul ostaș a mărturisit: ”Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet pe care voi îi numiți zei. Aceasta am făcut ca să se arate tuturor că sunt fără suflet, muţi şi surzi, pietre şi lemne nesimţitoare. Deci să ştii că nu am adus ocară adevăratului Dumnezeu, Care a făcut toate, ci pe zeii voştri cei mincinoşi, care n-au făcut nimic, ci au fost făcuţi de voi, i-am ocărât şi i-am surpat, ca să piară în veci”. (doxologia.ro).
Focul aprins pentru sfânt i-a mistuit pe păgâni
Pedeapsa s-a vrut una cumplită: ars de viu, în afara cetății, lângă malul Dunării. Așa trebuia să sfârșească Emilian, după porunca împărătească. Dar limbile focului l-au înconjurat fără să-l atingă. În schimb s-au întins ca șerpi ucigași până departe, mistuind mulțime de păgâni. Iar pe creștinii aflați în calea lor văpăile i-au atins, fără a-i vătăma. Stând în mijlocul rugului, Sfântul Emilian își rostea rugăciunile de pe urmă. Când le-a sfârșit, a mai zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu!". S-a întins la pământ și a adormit întru Domnul. Iar focul s-a stins de la sine.
Soția tiranului Capitolin, convertită în taină la creștinism, și-a înduplecat bărbatul să o lase să îngroape trupul Sfântului Emilian. Cu ajutorul altor creștini tăinuiți din cetate, trupul a fost pregătit după ritualul creștin și depus, cu mare cinste, într-o groapă ”în locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii”.
Ne putem închina la moaște în Slobozia și în Drumul Taberei
Creștinii se pot închina la moaștele Sfântului Emilian din Durostorum în Catedrala mitropolitană din Silistra, în Catedrala episcopală din Slobozia și în Biserica "Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei, București.
Troparul Sfântului Emilian de la Durostorum
Ca un dar și rod dumnezeiesc, prin foc te-ai dat pe tine Stăpânului, iar prin darurile tale ne bucuri pe noi acum, căci foc din cer sufletul tău, cu totul de foc, cuprinzându-l, ca o boare s-a făcut, Mucenice. Nu înceta pururea să păzești pe cei ce te cinstesc, Emiliane slăvite!
Articol de Gabriela Boceanu
