Soarele cel neapus, Hristos, Mantuitorul nostru, vrand sa rasara lumii, si acum plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc cel mai curat decat cerurile, se cadea mai intai sa iasa luceafarul din cea stearpa, adica Sfantul Ioan Inaintemergatorul, ca sa mearga inainte, ca un vestitor, propovaduind si zicand: Vine Cel mai tare decat mine, in urma mea. Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca sa nasca, a nascut fiu la batranetile sale din pantece sterp, precum de demult Sara a nascut pe Isaac. Mai inainte de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale pe Inaintemergatorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nasterea cea peste fire din cea imbatranita, sa creada nasterii celei mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita si sa zica in sine: „Puterea cea atotputernica a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea batranei, aceea este puternica ca si pe Fecioara cea neintinata sa o faca maica".
Nasterea cea minunata a Sfantului Ioan a fost inaintemergatoare Nasterii lui Hristos cea minunata. Minunea se astepta dupa minune; dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei, pentru ca la amandoua maicile, randuiala nasterii covarsea randuielile firii, asa voind Dumnezeu, Caruia toata firea ii este slujitoare ca unui Ziditor.
Iar dupa ce Elisabeta a nascut, vecinii care locuiau imprejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile si cunoscutii si toti se bucurau impreuna cu ea; caci Domnul a facut mila cu dansa, ridicand de la dansa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au implinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis catre Zaharia: Femeia ta va naste fiu si multi se vor bucura de nasterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinsi cu mare dorinta pentru Mesia Cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit taina intruparii lui Hristos, insa in vremea nasterii Inaintemergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea intr-insii spre bucurie, Sfantul Duh veselind inimile lor, ca si cum le dadea o instiintare pentru castigarea asteptarii lor.
Si in ziua a opta au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie pruncul imprejur si toti voiau sa-i puna numele tatalui sau, Zaharia; dar maica lui nu se invoia, pentru ca, fiind sotie de prooroc si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorociei. Deci ea prooroceste a poruncit ca pruncul cel nascut al lor sa se numeasca cu acel nume pe care nu il auzise de la barbat, de vreme ce el s-a intors de la biserica la casa sa avandu-si legata limba cu amutire si nu putea sa spuna sotiei sale cum a vazut pe ingerul care i-a binevestit zamislirea fiului sau si a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfantul Duh fiind povatuita maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocita, caci ea a cunoscut prooroceste si venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu si i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca sa vina Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui sau, cum ar voi sa-l numeasca. Iar el, cerand o tablita, a scris: Ioan sa-i fie numele lui! Si indata s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din amutire si vorbea, binecuvantand pe Dumnezeu.
Atunci toti s-au minunat de acele mari minuni: cum a nascut cea imbatranita, cum maica si tatal cel mut s-au unit la un nume, cu care sa numeasca pe fiu si cum, dupa scrierea numelui, mutul indata a grait si, ce a scris cu mana, aceea a grait si cu limba. Deci numele lui Ioan s-a facut ca o cheie a gurilor parintilor, deschizandu-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica si mirarea pe toti cei ce vietuiau imprejur, pentru ca toti cei ce auzeau acestea se minunau cu spaima de acele preaslavite minuni ale lui Dumnezeu si se povesteau cuvintele acestea in toata partea muntelui Iudeei, adica in hotarele Hebronului, cetatea preotilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru ca acea cetate, inca din zilele lui Isus Navi a fost hotarata sfintitei semintii a lui Aaron; iar de la Ierusalim si pana la dansa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai inalt, si se numea „cetatea muntelui", pentru muntii sai cei inalti, iar hotarele ei se numeau „partile muntelui", precum se scrie in Evanghelie despre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu: Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degraba in cetatea Iudeei - adica in Hebron -, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei.
Deci, intr-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, care se faceau in casa lui Zaharia, se minunau foarte mult si graiau intre ei: Ce va sa fie pruncul acesta? Ca mana Domnului era cu el si Dumnezeu inmultea intr-insul darul Sau si-l pazea de sabia lui Irod, caci despre minunata nastere a lui Ioan ajunsese vestea pana la Irod, care se mira de aceea si zicea: Ce va sa fie pruncul acesta ? Iar cand S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleemul Iudeei si au venit magii de la rasarit, intreband de Imparatul cel de curand nascut, atunci Irod, trimitand ostasi in Betleem sa ucida pe toti pruncii de acolo, si-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, si a zis in sine: „Oare acela are sa fie imparatul Iudeei?" Si, gandindu-se sa-l ucida, a trimis intr-adins ucigasi la Hebron in casa lui Zaharia. Dar trimisii n-au gasit pe Sfantul Ioan, pentru ca, incepand din Betleem acea fara de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit in Hebron glas si strigare, ca nu era foarte departe, si s-a stiut pricina acelei strigari.
Si indata Sfanta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan si a fugit in muntele cel mai inalt al pustiului; iar Sfantul Zaharia, precum se scrie in viata lui, era atunci in Ierusalim, slujind dupa obicei in biserica, in randuiala saptamanii sale, care se intamplase tocmai in acea vreme. Deci, ascunzandu-se Sfanta Elisabeta in acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere impreuna cu pruncul. Si cand a vazut de sus pe ostasi cercetand cu de-amanuntul si apropiindu-se, a strigat catre un munte de piatra ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeste pe maica cu fiul sau!" Atunci indata s-a desfacut muntele acela si, primind-o pe maica inauntrul sau, s-a ascuns de ucigasii care o cautau. Iar ostasii, negasind pe cel cautat, s-au intors inapoi la cel ce-i trimisese.
Atunci Irod a trimis la Zaharia in biserica, zicand: „Da-mi mie pe fiul tau, Ioan". Iar Sfantul Zaharia a raspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu stiu unde este!" Iar Irod, maniindu-se, a trimis la dansul a doua oara si a poruncit, ca, daca nu-si va da fiul, atunci sa-l ucida si pe el. Deci s-au dus niste ucigasi salbatici ca niste fiare, sarguindu-se sa-si savarseasca porunca, si au zis cu manie catre preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tau? Sa ni-l dai noua, ca asa a poruncit imparatul, iar daca nu-l vei da, vei muri indata!" Sfantul Zaharia a raspuns: „Voi imi veti ucide trupul, iar Domnul imi va primi sufletul". Atunci ucigasii, pornindu-se, dupa porunca lui Irod, l-au ucis intre biserica si altar; iar sangele lui, care s-a varsat pe marmura, s-a inchegat si s-a facut tare ca piatra, spre marturia lui Irod si spre vesnica lui osanda. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu impreuna cu pruncul Ioan, petrecea in muntele ce se desfacuse; pentru ca, prin porunca dumnezeiasca, li se facuse lor acolo o pestera. Tot acolo curgea si un izvor de apa si crescuse inaintea pesterii un finic plin de roade, iar cand era vremea mancarii, acel pom se pleca si-si dadea roadele sale spre mancare, apoi iar se ridica.
Apoi, dupa patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfanta Elisabeta, maica Mergatorului inainte, a murit in pestera aceea. Iar Sfantul Ioan, ramanand singur, a fost hranit de inger pana la cresterea lui si pazit in pustietati, pana in ziua aratarii sale catre Israel. Astfel pazea si acoperea mana Domnului pe Sfantul Ioan, ca el sa mearga inaintea fetei Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie si sa gateasca cale Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Deci pentru toate acestea sa se slaveasca Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.
