De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i se spunea Geamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva. Frate de credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el ramane o
La începutul activităţii Sale mesianice, Domnul nostru Iisus Hristos a ales 12 ucenici sau discipoli, apoi i-a învăţat prin cuvânt, prin exemplu personal şi prin lucrările minunate săvârşite de El, cum să binevestească oamenilor Evanghelia Împărăţiei ceru
Domnul a săvârşit această intrare ca împărat şi biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevoinţa hotărâtoare: călcarea morţii prin moarte, îndepărtarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa.
Odată cu sosirea frumosului antotimp al primăverii, când natura înconjurătoare se trezeşte la viaţă, creştinii prăznuiesc cea mai mare sărbătoare a lor, numită în cântările bisericeşti praznic al praznicelor
Traditia Bisericii ne indeamna sa ne amintim astazi de Sfanta Maria Egipteanca. Asa cum duminica trecuta ne-a pus in fata chipul unui mare Sfant si ascet, Ioan Scararul, si asa cum mai inainte ne pusese inainte chipul Sfantului Grigorie Palama
Astăzi tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai înveselitoare decât toate zilele veacului, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea la toat