Sfantul Nifon sărbătorit la biserica bucureşteană Sfinţii Voievozi – Gherghiceanu

Sfantul Nifon sărbătorit la biserica bucureşteană Sfinţii Voievozi – Gherghiceanu

Românii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului     Cu acest prilej, sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie de la biserica bucureşteană „Sfinţii Voievozi - Gherghiceanu”.
    
Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, după cum informează Radio TRINITAS.
    
Din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţia Sa a adus şi o raclă cu o parte din moaştele Sfântului Nifon, care va fi, de acum înainte, unul dintre ocrotitorii locaşului de cult.
    
Biserica „Sfinţii Voievozi-Gherghiceanu” este în reconstrucţie, iar slujbele se ţin, în prezent, la demisolul locaşului.
   
 Chiar şi aşa, spaţiul a fost neîncăpător pentru oamenii veniţi să se roage la Sfânta Liturghie şi să se închine la moaştele Sfântului Ierarh Nifon.
    
Parohia „Sfinţii Voievozi-Gherghiceanu” a fost înfiinţată, în anul 1938, însă desfiinţată, 46 de ani mai târziu, de regimul comunist. A fost reactivată în 1994. De atunci, slujbele s-au ţinut într-un locaş neîncăpător, până anul trecut, când s-a început zidirea noii biserici.

Sursa: basilica.ro