Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie. Sfantul Apostol Petru, care mai inainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui Iona, din semintia lui Simeon, si frate cu Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat. El luand pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfantul Apostol Varnava, a nascut dintr-insa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei si neinvatat, insa temator de Dumnezeu; caci pazea poruncile Lui si umbla inaintea Lui fara de prihana in toate lucrurile sale. Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, isi castiga hrana casei sale din osteneala mainilor, hranindu-si femeia, pe copii, pe soacra si pe batranul sau tata, Iona. Iar Andrei, fratele lui, trecand cu vederea desertaciunile si galcevile lumii acesteia, si-a ales viata fara insotire; si, ducandu-se la Sfantul loan Botezatorul, care propovaduia pocainta la Iordan, s-a facut ucenicul lui.
Si auzind cuvintele invatatorului sau, care arata cu degetul pe Iisus, zicand:Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii... si celelalte marturii despre Domnul, a lasat pe loan si s-a dus in urma lui Hristos cu un alt ucenic al Botezatorului. Si intreband insusi pe Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, au zis:invatatorule, unde locuiesti? Si Domnul le-a raspuns:Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si au petrecut la Dansul ziua aceea.
Iar a doua zi, ducandu-se Andrei la fratele sau, Simon Petru, i-a grait:Am aflat pe Mesia, Care se talcuieste Hristos! Apoi l-a dus pe el la Iisus, Care, cautand spre dansul, i-a zis:Tu esti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se talcuieste Petru. Iar Sfantul Petru indata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, crezand ca El este adevaratul Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mantuirea lumii. Dar inca nu si-a lasat casa si mestesugul, purtand grija de trebuintele casnicilor sai, la care lucru il ajuta si Andrei din cand in cand, pentru tatal sau care imbatranise, pana ce amandoi au fost chemati de Domnul la apostolie.
Caci dupa ce Ioan a fost pus in temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umbland pe langa Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau Lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele sau, aruncand mrejele in apa, si le-a zis:Veniti dupa Mine si va voi face pe voi pescari de oameni. Iar ce fel de pescari a vrut Domnul sa-i faca pe ei, aceasta a aratat-o la vanarea pestelui, intrand in corabia lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la care porunca, Petru a zis:Invatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar dupa cuvantul Tau voi arunca mreaja.
Facand aceasta, au prins multime de peste, incat se rupea si mreaja de multimea pestilor. Aceasta era mai inainte inchipuire a pes¬cuitului celui duhovnicesc si al apostoliei; caci cu mreaja cuvantului Domnului aveau sa vaneze multe popoare la mantuire. Si vazand Simon Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca eu sunt om pacatos! Aceasta a facut-o pentru ca il cuprinsesespaima pe el si pe toti cei ce erau cu el, de multimea pestilor ce ii prinsese. Iar impotriva cuvintelor lui Petru, care zicea:Iesi de la mine, Doamne..., Domnul il chema in urma Sa, zicandu-i: „Vino dupa mine, ca de acum vei fi pescar de oameni spre viata, in chipul in care ai pescuit pestii spre moarte".
Din ceasul acela, Petru s-a tacut urmator lui Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici chemati. Si Domnul il iubea pe el pentru dreapta simplitate a inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca cu venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de boala fri¬gurilor, a tamaduit-o prin atingerea mainii. Iar noaptea, cand Domnul a iesit singur la rugaciune in loc pustiu, Sfantul Petru, nesuferind acum sa fie fara Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai si a alergat in urma Lui, cautand cu osardie pe iubitul sau invatator. Si, aflandu-L, i-a zis:Toti te cauta pe Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El si petreceau impreuna, indulcindu-se de vederea fetei Lui si de cuvintele Lui cele dulci ca mierea; fiind el insusi vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care aratat il adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in Care el a crezut cu neindoire.
Si precum a crezut cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit spre mantuire. Caci venind Domnul in partile Cezareei lui Filip, a intrebat pe ucenicii sai:Cine zic oamenii ca sunt? Si i-au raspuns:Unii, loan Botezatorul, altii Ilie, iar altii proorocul Ieremia sau unul din prooroci. Si iar a intrebat:Dar voi cine spuneti ca sunt? Atunci Simon Petru a raspuns in numele celorlalti:Tu esti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu. Si a laudat Domnul acea adevarata marturisire a lui zicand:Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trupul si sangele ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si intr-acea vreme i-a fagaduit Domnul, ca sa-i dea cheile imparatiei cerului.
Si avand Petru dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se intample nici un rau lui Hristos. Deci, afland mai inainte de patimirile Domnului, il oprea din nestiinta, zicand:Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se intample Tie acestea! Si chiar daca aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece El pentru aceasta venise, ca prin patimire si rascumpere neamul omenesc din pierzare; insa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osardnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; caci, auzind acel cuvant aspru de la Domnul:Mergi inapoia Mea, satano!, nu s-a maniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvant pedepsitor si-I urma Lui mai uluit, cu toata osardia. Si cand multi dintre ucenici, neputand sa inteleaga cuvintele Domnului, ziceau:Aspru este cuvantul acesta, cine poate sa-l asculte pe el?, si s-au dus inapoi si nu mai umblau cu Dansul, Domnul a zis celor doisprezece: „Oare si voi voiti sa va duceti?" Atunci Simon Petru i-a raspuns:Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut ca Tu esti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu.
O osardie si o credinta ca aceasta avand Sfantul Petru catre Domnul, a indraznit a cere de la Dansul umblarea pe apa si nu i s-a oprit lui aceea. Si iesind Petru din corabie, umbla pe ape ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce inainte de primirea Sfantului Duh nu era inca desavarsit in credinta cea tare, vazand vantul cel puternic, s-a temut si, incepand a se afunda, a strigat:Doamne, mantuieste-ma pe mine. iar Iisus, indata intinzandu-i mana, l-a luat si i-a zis: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" Si nu numai de inecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cand i-a zis: „Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se imputineze credinta ta". Astfel s-a invrednicit Sfantul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu loan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta in epistola sa, zicand:Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug urmand v-am spus voua puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca a luat de la Dumnezeu Tatal cinste si slava, atunci cand a venit glas in chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit. Acest glas noi l-am auzit pogorandu-se din cer, fiind cu El in muntele cel sfant.
Iar cand Domnul S-a apropiat spre patimirea Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat ravna lui catre Domnul, nu numai cu cuvantul, zicand:Doamne, gata sunt a merge cu Tine si in temnita si la moarte, dar si cu lucrul, caci, scotand sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada in lepadarea de Domnul cea de trei ori, insa prin pocainta adevarata si prin amara tanguire s-a sculat si s-a indreptat, invrednicindu-se mai inainte de toti apostolii a vedea pe Hristos Domnul dupa Invierea Lui, precum zice despre aceasta Sfantul Evanghelist Luca:Cu adevarat S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Si Sfantul Pavel scrie tot asa, zicand: S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru,apoi celor unsprezece. Si vazand Sfantul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci pe cea mai dinainte lepadare de trei ori a rasplatit-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicandu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si Domnul l-a pus pastor al oilor celor cuvantatoare si i-a dat cheile imparatiei cerului.
Iar dupa Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantul Petru, ca un mai mare intre Apostoli, a fost intaiul invatator si propova¬duitor al cuvantului lui Dumnezeu. El intr-un ceas a castigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvantul lui Dumnezeu. Era inca si facator de minuni preaales, caci, intrand in biserica cu Sfantul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pantecele maicii sale, stand inaintea portii bisericii care se numea "Frumoasa", si, apucandu-l de mana dreapta, l-a ridicat, zicandu-i: „In numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!" Si indata i s-au intarit talpile si gleznele acelui schiop si sarind a stat in picioare si umbla. Si a intrat cu ei in biserica, umbland, sarind si laudand pe Domnul. Cu aceasta minune si inca cu propovaduirea cuvantului, au crezut in Hristos ca la cinci mii de barbati. Apoi pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui, Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna impotriva Duhului Sfant, Sfantul Petru i-a omorat cu cuvantul. in Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanogii, l-a facut sanatos, zicandu-i: „Te vindeca pe tine Iisus Hristos".
In Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a inviat-o. Dar nu numai mainile lui erau facatoare de minuni si cuvantul lui era puternic, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Si oriunde voia sa mearga el, acolo poporul isi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfantul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dansii. Iar cand imparatul Irod si-a pus mainile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigand cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, atunci si pe Sfantul Petru l-a aruncat in temnita legat cu doua lanturi de fier; iar ingerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita.
Acest mai mare apostol a deschis cel dintai usa credintei pentru neamuri, botezand in Cezareea pe sutasul Corneliu romanul, dupa ce i s-a aratat mai intai vedenia mesei pogorata din cer, cu dobitoacele cele cu cate patru picioare, cu jivinele si cu glasul care poruncea lui Petru sa le injunghie si sa le manance, zicandu-i ca sa nu numeasca spurcate pe cele care Dumnezeu le-a curatit. Iar acesta era semnul intoarcerii neamurilor catre Hristos.
Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfantul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfant, l-a mustrat, zicandu-i:Argintul tau sa fie cu tine intru pierzare, ca inima ta nu este dreapta inaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad ca esti in amaraciunea cea de fiere si in legatura nedreptatii.
Aceste si multe alte fapte ale Sfantului Petru se afla scrise pe larg in cartile Evangheliilor si in cartea Faptelor Sfintilor Apostoli, care totdeauna se pot auzi citindu-se in biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici cu de amanuntul. Iar nevointele cele ce au fost dupa aceea si ostenelile sale in propovaduirea Evangheliei lui Hristos, din care putine se stiu, Sfantul Simeon Metafrast le povesteste astfel:
Din Ierusalim, Sfantul Petru s-a dus in Cezareea lui Stratonic si punand acolo episcop din acei presbiteri care urmau dupa dansul, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punandu-le episcop, a plecat in Virit si punand si acolo episcop, s-a dus in Vivli. De acolo s-a dus in Tripoli, unde a fost gazduit de un oarecare barbat intelegator pe nume Marson, pe care l-a pus episcop al credinciosilor din cetatea Tripoli a Feniciei. De acolo s-a dus in Orthosie, apoi in Antard, si dupa aceea in insula ce se numea Arados. De acolo s-a dus in Valania in Pont, apoi in Laodiceea, unde, tamaduind pe multi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni si, adunand Biserica credinciosilor, le-a pus si lor episcop. Apoi s-a dus in Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascundea Simon vrajitorul, ca sa nu-l prinda ostasii trimisi de Claudie, imparatul Romei. Afland de venirea lui Petru, Simon a fugit in cetatile Iudeei. Iar Petru, apostolul Domnului, tamaduind pe multi in Antiohia si propovaduind cu buna sporire pe Unul Dumnezeu in trei fete, a pus episcop pentru Siracuza din Sicilia pe Marchian si pe Pangratie pentru Tavromenia; apoi a venit in Tianinul Capadociei.
De acolo s-a dus in Ancira Galatiei, unde a inviat cu rugaciunea pe un mort; si, invatand pe multi si botezandu-i, le-a facut biserici si, punandu-le episcopi, s-a dus in Sinopi, cetatea Pontului. Dupa aceea s-a dus in Amasia care este in pamantul Pontului. Apoi a mers in Gangra Paflagoniei, dupa aceea in Claudinopoli al Onoriadei, in Nicomidia Bitiniei si de acolo in Niceea. De acolo, sarguindu-se sa mearga la Ierusalim pentru praznicul Pastilor, s-a intors si a venit in Pisinunt, de acolo in Capadocia si in Siria, si iarasi a venit in Antiohia. Iar din Antiohia a venit in Ierusalim, unde petrecand el, a venit la dansul spre cercetare Sfantul Apostol Pavel, dupa al treilea an al intoarcerii sale catre Hristos, precum singur graieste in scrisoarea sa catre Galateni:Dupa trei ani m-am suit in Ierusalim,ca sa vad pe Petru si am petrecut cu dansul cincisprezece zile.
In acest timp, dupa ce s-au asezat legile cele bisericesti, fericitul Pavel s-a dus la lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a intors iarasi in Antiohia, unde, punand episcop pe Evod, a venit in Sinad, cetatea Frigiei. De acolo a mers in Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor. insa Prohor, si dupa primirea episcopiei, urma pe Sfantul Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfantul Petru a mers in Ilion, cetatea Elespontului, unde, punand episcop pe Corneliu Sutasul, s-a intors la Ierusalim. Si i s-a aratat lui Domnul in vedenie, zicandu-i: „Scoala, Petre, si mergi la Apus, pentru ca este trebuinta sa se lumineze Apusul cu propovaduirea ta si Eu voi fi cu tine".
Intr-acea vreme, Simon vrajitorul a fost prins de ostasii care il cautau, precum s-a zis mai sus, si a fost dus la Roma ca sa-si ia plata pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin mestesugul cel vraji¬toresc a intunecat mintile multora si, inselandu-i, nu numai ca n-a luat pedeapsa, dar multora li se parea ca este zeu, pentru ca acel mergator inainte al satanei, intr-atat a facut pe romani si pe imparatul Claudie sa se minuneze cu vrajile sale, incat i-au sapat chipul lui si l-au pus intre cele doua poduri de pe Tibru, scriind pe el: „Al lui Simon, zeul cel sfant!" De acest lucru, scriitorii bisericesti Iustin si Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, sa venim la cuvantul ce ne sta inainte.
Marele Apostol Petru, spunand fratilor aratarea Domnului care i se facuse lui in vedenie si sfatuindu-i pe dansii, a plecat iarasi in Antiohia cercetand bisericile, unde a gasit si pe Sfantul Pavel. De acolo, dupa ce a pus episcop pe Urban in Tars, pe Epafrodit in Lichia Andriatiei si pe Fugel in Efes - despre care se zice ca s-a abatut de la calea cea dreapta si s-a invoit cu Simon -, apoi a pus episcop la Smirna pe Apelie, care era frate cu Policarp. De aici a venit la filipeni in Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar tesaloni- cenilor pe Iason si corintenilor pe Sila, pe care l-a gasit petrecand langa marele Pavel; apoi la Patra a pus pe Irodion si dupa aceea a plecat in Sicilia.
Si venind in Tavromenia, a petrecut putina vreme la Pangratie, barbatul cel bun cuvantator.
Acolo, invatand si botezand pe unul, anume Maxim, si punandu-l episcop, a venit in Roma, unde in toate zilele propovaduind prin adunari si prin case pe Unul Dumnezeu Tatal cel Atotputernic si pe Unul Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si pe Unul Sfantul Duh, Domnul de viata facator, a atras pe multi la credinta lui Hristos si, prin Sfantul Botez, i-a izba¬vit de inselaciunea idoleasca. Iar Simon vrajitorul, vazand acestea, n-a voit sa taca si sa tainuiasca rautatea sa asupra lui; pentru ca el socotea ca este rusine pentru el propovaduirea apostolului, caci prin ea se biruia slava lui. Deci a inceput la aratare sa se impotriveasca invata- turii celei adevarate, prin cuvintele si lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfantul Petru prin mijlocul cetatii, fara de rusine. Si facea inaintea poporului niste naluciri si aratari care mergeau inaintea si in urma lui si carora le zicea ca sunt sufletele celor morti, si astfel arata pe cei inviati din morti, care i se inchinau lui ca unui Dumnezeu. Iar pe cei schiopi ii facea sa umble drept si sa sara; insa toate acestea prin nalucire, iar nu cu adevarat, dupa asemanarea acelui Proteu, vorbitorul de basme, care se schimba in felurite chipuri; caci uneori se arata avand doua fete, apoi, dupa putin, se prefacea in capra, in sarpe, in pasare, se asemana focului si in toate chipurile se schimba, neincetat inseland pe cei nebuni. Iar marele apostol al Domnului, numai de se uita candva de departe spre lucrurile lui, indata toate nalucirile aceluia se stingeau.
Despre cearta Sfantului Apostol Petru cu Simon vrajitorul, se mai povesteste inca, afara de Metafrast, in Prolog si in Mineiul cel mare, unde citim: Sfantul Petru, cand a venit in Roma si s-a instiintat ca acel Simon se numea pe sine "Hristos" si facea inaintea poporului minuni multe, s-a aprins de ravna si a mers la casa lui Simon, unde a gasit pe multi stand la poarta lui, care il opreau pe el a intra inauntru. Iar Petru a zis catre dansii: „Pentru ce ma opriti a intra la vrajitorul cel amagitor?" Iar ei au zis: „Nu este vrajitor, ci este zeu puternic si a pus paznic la poarta sa, care stie gandurile omenesti". Aceasta spunand, au aratat apostolului un caine negru ce zacea la poarta, zicandu-i: „Acest caine omoara pe toti cei ce gandesc nedrept despre Simon". Sfantul Petru a zis: „Eu graiesc adevarat pentru el, ca Simon este de la diavol". Deci, apropiindu-se, a zis cainelui: „Mergi si spune lui Simon ca Petru, Apostolul lui Hristos, vrea sa intre la tine".
Si mergand cainele, a spus cu glas omenesc lui Simon ceea ce ii poruncise Petru. Si toti vazand si auzind pe caine vorbind omeneste, s-au inspaimantat. Iar Simon, asemenea, pe acelasi caine l-a trimis, zicandu-i: „Sa intre aici Petru". Si intrand Petru, Simon a inceput a face naluciri inaintea poporului, fiind Petru de fata. Iar sfantul, cu puterea lui Hristos, a aratat minuni si mai mari. Si ce minuni? Din minunile cele multe, Eghisipos grecul, istoricul bisericesc cel mai vechi, care a vietuit aproape de apostoli, pomeneste una singura.
Unei vaduve oarecare din Roma, de bun neam, care se tragea din semintie imparateasca, i-a murit fiul de varsta tanara si maica lui plangea pentru el cu tanguire. Iar cei ce o mangaiau pe ea si-au adus aminte de barbatii care s-au aratat in Roma, adica de Petru si de Simon vrajitorul, ca inviaza mortii. Deci indata au chemat unii pe Petru, iar altii pe Simon sa vina la acel mort. Acolo se adunasera si oameni cinstiti si mult popor ca sa petreaca pe cel mort la mormant. Si a zis Sfantul Petru lui Simon vrajitorul care se mandrea cu puterea sa inaintea poporului: „Cine din noi va invia pe acest mort, toti sa creada invataturii aceluia, ca fiind adevarata". Iar poporul a laudat cuvantul lui Petru. Deci Simon, nadajduind spre mestesugul sau cel vrajitoresc, a zis catre popor: „De voi invia eu pe acel mort, apoi veti ucide pe Petru?" Iar poporul a strigat, zicand: „il vom arde de viu inaintea ochilor tai". Si apropiindu-se Simon de patul mortului, a inceput a-si face vrajile sale si, prin lucrarea diavoleasca care ii ajuta lui, a facut astfel ca mortul si-a miscat capul. Si indata poporul a inceput sa strige: „Tanarul este viu. A inviat mortul". Iar pe Petru voiau indata sa-l arunce in foc. Apostolul insa, facandu-le semn cu mana, ii ruga sa taca.
Deci, poporul tacand, el le-a zis: „De este viu tanarul, apoi sa se scoale, sa vorbeasca si sa umble; iar, pana ce aceasta nu o veti vedea, sa stiti cu adevarat ca Simon va inseala cu nalucirile si cu aratarile sale!" Iar Simon, umbland mult imprejurul patului si che¬mand diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplandu-se de rusine, voia sa fuga, dar poporul l-a oprit. Iar Sfantul Petru, ca unul iscusit intr-un lucru ca acela, care inviase pe Tavita cea moarta si facuse si alte minuni preaslavite, acela stand de departe, si-a ridicat mainile spre cer si, inaltandu-si ochii in sus, se ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit noua, zicand:Cu numele Meu pe cei morti sa-i inviati... Deci ma rog Tie, inviaza pe acest tanar mort, ca sa cunoasca popoarele acestea, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine, care viezi si imparatesti impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin". Astfel rugandu-se, a strigat catre cel mort, zicand: „Tanarule, scoala! Domnul meu Iisus Hristos te inviaza si te tamaduieste pe tine!" Si indata mortul, deschizandu-si ochii, s-a sculat si a inceput a grai si a umbla.
La aceasta povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai inainte fusese ucenic al acelui Simon vrajitorul, iar apoi a fost luminat de Sfantul Petru prin credinta si prin Sfantul Botez, intr-o scrisoare a sa catre Sfintii Mucenici Nereon si Arhilie, scriind despre aceea, adauga ca tanarul care a inviat, cazand la picioarele lui Petru, striga: „Am vazut pe Domnul Iisus poruncind ingerilor, ca, pentru rugaciunile tale, sa ma intoarca pe mine maicii mele celei vaduve".
Atunci tot poporul a inceput a striga, zicand: „Unul este Dum¬nezeu, pe Care Il propovaduieste Petru". Iar Simon vrajitorul, cu na¬lucirea sa facandu-si cap de caine, fugea, insa poporul l-a prins si unii voiau sa-l ucida cu pietre, iar altii sa-l arda. Dar Sfantul Petru i-a oprit, zicandu-le: „Domnul si invatatorul nostru ne-a poruncit sa nu rasplatim rau pentru rau. Lasati-l sa mearga unde va voi, ca destul ii este lui rusinea, ocara si cunostinta neputintei sale, ca nimic nu pot vrajile lui".
Iar Simon, fiind liber - zice Marcel a venit la mine, socotind ca eu nu stiu de acel lucru minunat ce se facuse si a pus la usa casei mele un caine mare legat cu lant de fier, zicand catre mine: „Voi vedea daca va veni Petru la tine, precum s-a obisnuit". Dupa un ceas, Sfantul Petru a venit la usa si dezlegand acel caine, a zis catre dansul: „Du-te si spune lui Simon vrajitorul sa inceteze a insela cu lucrarea cea diavoleasca pe oameni, pentru care Hristos si-a varsat sangele". Deci cainele, ducandu-se, a grait lui Simon cu glas omenesc, spu- nandu-i cele poruncite de apostol. Iar eu, auzind si vazand aceasta - zice Marcel am iesit degraba in intampinarea Sfantului Petru si l-am primit cu cinste in casa mea, iar pe Simon vrajitorul si pe cainele acela i-am gonit afara. Iar cainele, nevatamand pe nimeni altul, s-a repezit numai la Simon si, apucandu-l cu dintii, l-a trantit la pamant. Iar Petru, privind la aceea pe fereastra, a poruncit cainelui, in numele lui Hristos, sa nu vatame trupul lui Simon. Deci cainele, nevataman- du-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dansul, incat nici o parte a trupului lui nu mai ramasese acoperita.
Deci poporul, vazand aceasta, striga impotriva lui Simon, ocarandu-l si batjocorindu-l. Si l-au izgonit din cetate, impreuna cu acel caine. Iar Simon, pentru niste rusini si infruntari ca acestea, un an intreg nu s-a mai aratat in Roma, pana cand a fost laudat inrautatitul de cei rai inaintea lui Nero, imparatul de dupa Claudie. Atunci Nero cautandu-l pe el, l-a iubit foarte si l-a facut prietenul sau.
Iar in Prolog si in Mineiul cel mare se mai povesteste despre Simon si ca a poruncit sa fie taiat, fagaduind ca a treia zi are sa invieze. Si a pus in locul sau sub sabie un berbece, facandu-l pe el om prin nalucire si a fost taiat berbecul in locul lui. Iar Sfantul Petru, gonind diavoleasca nalucire de la berbecul cel taiat, a vadit lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscandu-se de toti, ca nu Simon are capul taiat, ci berbecul. Iar despre biruinta desavarsita a Sfantului Petru asupra acelui vrajitor si despre pierzarea lui, de toti se scrie cu un glas astfel: Simon vrajitorul, neputand intru nimic sa biruiasca pe Apostolul Petru, nici sa sufere mai mult infruntarea si rusinea sa, s-a fagaduit ca se va inalta la cer.
Deci, adunand el toata puterea diavolilor care ii slujeau, s-a dus in mijlocul cetatii Roma si, suindu-se pe o zidire inalta, avand capul incununat cu cununa de dafini, a inceput din inaltime cu manie a grai catre popor: „Romani, deoarece pana acum ati petrecut in nebunie si lasandu-ma pe mine, ati urmat lui Petru, acum si eu va voi lasa si nu voi mai apara cetatea aceasta. Deci voi porunci ingerilor mei ca in fata voastra sa ma ia in mainile lor si ma voi inalta la tatal meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastra, ca n-ati ascultat cuvintele mele, nici n-ati crezut lucrurilor mele".
Acestea zicandu-le vrajitorul Simon, a plesnit din maini, s-a inaltat in vazduh si a inceput a zbura si a se sui spre inaltime, inaltandu-l pe el diavolii. Iar poporul, mirandu-se foarte, zicea unul catre altul: „Acest lucru este de la Dumnezeu, ca sa zboare cu trupul prin vazduh". Atunci marele Apostol Petru a inceput a se ruga in auzul tuturor, zicand: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arata inselaciunea acelui vrajitor, ca sa nu sminteasca popoarele, care cred in Tine!" Apoi iar a strigat, zicand: „Voua, diavolilor, va poruncesc, in numele Dumnezeului meu, sa nu-l purtati mai mult, ci sa-l lasati acolo in vazduh unde este acum!"
Atunci diavolii cei certati de apostol, indata au fugit de la Simon prin vazduh si ticalosul vrajitor a cazut jos, precum odinioara a cazut diavolul cel lepadat din cer, si astfel i s-a sfaramat tot trupul. Iar poporul, vazand acestea, a strigat multa vreme, zicand: „Mare este Dumnezeul propovaduit de Petru. in adevar, nu este altul afara de Acela Dumnezeu adevarat!
Iar vrajitorul cazand, desi se zdrobise foarte rau, era inca viu, dupa randuiala lui Dumnezeu, ca sa cunoasca neputinta si ticalosia sa cea diavoleasca, sa se umple de rusine si sa inteleaga puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. Si zacea sfaramat pe pamant, suferind dureri cumplite in toate madularele si fiind de ras la tot poporul; iar a doua zi si-a lepadat spurcatul sau suflet, dandu-l in mainile diavolilor, ca sa-l duca in iad la tatal lor, satana. Iar Sfantul Petru, dupa caderea lui Simon, stand la un loc inalt si facand semn cu mana poporului, care striga, sa taca, a inceput a-l invata cunostinta adevaratului Dumnezeu; si vorbind mult catre dansii, pe cei mai multi i-a povatuit la credinta crestineasca.
Deci, afland imparatul Nero de moartea cea rusinoasa a prietenului sau, s-a maniat pe Sfantul Apostol Petru si voia sa-l ucida. Dar acea manie si rautate imparateasca nu s-a savarsit indata asupra Sfantului Apostol, ci dupa cativa ani, dupa cum spune Sfantul Simeon Metafrast. Caci dupa moartea lui Simon vrajitorul, Sfantul Petru n-a mai stat mult in Roma, ci, luminand pe multi prin Sfantul Botez, le-a facut biserica si, punandu-le pe Lin episcop, s-a dus in Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintai. Dupa aceea s-a dus in Sirmia, cetatea Spaniei, in care punand episcop pe Epenet, s-a dus in Cartagina, cetatea Africii. Acolo, sfintind episcop pe Crescent, s-a dus in Egipt, in cetatea cea cu sapte porti, care se numeste Teba, punandu-l episcop pe Ruf, iar in Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus iarasi in Ierusalim, avand descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria.
Deci, dupa aceea s-a intors iarasi in Egipt. Apoi, trecand Africa, s-a dus la Roma si de acolo la Mediolan si la Fotichin, in care punand episcopi si preoti, s-a dus in Britania. Acolo, petrecand multa vreme si aducand multe popoare la credinta in Hristos, a vazut pe un inger, care i s-a aratat, zicandu-i: „Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viata aceasta; deci se cade sa te intorci la Roma, unde, suferind moarte pe cruce, vei lua rasplatire dreapta de la Domnul nostru Iisus Hristos". Iar Petru, multumind lui Dumnezeu pentru aceasta, a mai zabovit cateva zile in Britania, intarind Bisericile si punand episcopi, preoti si diaconi. Iar in al doisprezecelea an al imparatiei lui Nero, s-a intors iarasi in Roma. Aici a pus episcop intru ajutorul ocarmuirii bisericesti pe Clement, care se lepada si nu voia un jug ca acela, insa plecandu-se cuvintelor Apostolului Petru, si-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos si, impreuna cu invatatorul sau si cu ceilalti barbati sfintiti, tragea caruta cuvantului lui Dumnezeu. Deci multi barbati si femei din Roma, din cei de bun neam si prealuminati si chiar din randuiala senatorilor, s-au luminat prin credinta si prin Sfantul Botez.
Iar imparatul Nero avea doua oarecare femei prea frumoase, pe care le iubea mai mult decat pe toate celelalte tiitoare ale sale. Acelea primind sfanta credinta, s-au intarit in viata cea curata si nu voiau sa se supuna vointei imparatului care era patimas. Iar el, fiind prea fara de rusine in pofte si nesatios in fapte spurcate, s-a maniat asupra intregii Biserici a credinciosilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul intoarcerii la Hristos si la viata cea curata a celor doua femei. Si aducandu-si aminte, pe langa aceasta, si de moartea lui Simon vrajitorul, care i-a fost prieten bun, cauta pe Petru ca sa-l ucida.
Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: „Pe cand Sfantul Petru era cautat spre ucidere, l-au rugat credinciosii sa se ascunda si sa iasa din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit sa faca aceasta nicidecum, ci dorea sa patimeasca si sa moara pentru Hristos. Iar poporul credincios, plangand, ruga pe apostol sa-si pazeasca viata sa cea atat de trebuincioasa Sfintei Biserici, care se invifora in mijlocul primejdiilor de valurile necredinciosilor. Deci, fiind induplecat Sfantul Petru de lacrimile turmei celei cuvantatoare a lui Hristos, a fagaduit sa iasa din cetate si sa se ascunda; iar in noaptea urmatoare, facand soborniceasca rugaciune si sarutand pe toti, a plecat singur. Si cand era la portile cetatii, a vazut inaintea sa pe Mantuitorul Hristos venind catre cetate; iar Petru, inchinandu-se Lui, I-a zis:Doamne, unde mergi? Raspuns-a Domnul:Ma duc in Roma, ca iarasi sa ma rastignesc! Zicand Domnul acestea, S-a facut nevazut. Iar Petru, minunandu-se, a cunoscut ca Hristos, patimind intru robii Sai, ca intru adevaratele Sale madulare, voieste ca si cu trupul lui sa patimeasca in Roma. Deci s-a intors iarasi la Biserica si a fost prins de catre ostasi, care l-au dat spre moarte".
Sfantul Simeon Metafrast povesteste, ca nu a fost prins numai Sfantul Petru singur, ci si multi credinciosi, intre care erau si Clement, Irodion si Olimp. Pe acestia, tiranul Nero i-a osandit la taiere cu sabia, iar pe Sfantul Petru, la rastignire. Si luandu-i ostasii pe toti, i-au dus la locul de moarte. Apoi crutandu-l pe Clement, l-au slobozit in pace, ca pe unul ce era rudenie imparateasca, iar pe Irodion si Olimp, care venisera cu Sfantul Petru in Roma, i-au ucis cu sabia si impreuna cu ei au taiat si o multime de credinciosi. Iar Sfantul Petru a rugat pe rastignitorii sai sa-l rastigneasca cu capul in jos si nu drept, cinstind intru aceea pe Domnul sau, Care de voie S-a rastignit pe cruce, ca sa nu semene Aceluia intru rastignire, ci sub picioarele Lui sa-si plece capul sau.
Astfel s-a sfarsit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfantul Petru, prin moarte pe cruce, preaslavind pe Dumnezeu, pentru ca suferind multa durere din pricina piroanelor din maini si din picioare, si-a dat sufletul sau cel fara de prihana in mainile lui Dumnezeu, in 29 de zile ale lunii iunie. Iar Sfantul Clement, ucenicul Sfantului Petru, cerand trupul apostolului, l-a luat de pe cruce si, invelindu-l, a chemat pe credinciosii care ramasesera si pe arhierei si l-au ingropat cu cinste. Asemenea si trupurile Sfintilor Irodion si Olimp, care au patimit cu el, si pe ale celorlalti credinciosi, ingropandu-le cu cinste, au slavit pe Hristos Dumnezeul, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.
Sfantul Apostol Pavel, care mai inainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din semintia lui Veniamin. El s-a nascut in Tarsul Ciliciei, din parinti cinstiti, care mai inainte au petrecut in Roma, apoi s-au mutat in Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetateni romani, pentru care Pavel dupa aceea s-a numit si roman. El era rudenie cu Sfantul intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan si a fost dat de parintii sai in Ierusalim la invatatura cartii si a toata legea lui Moise, fiind ucenic al slavitului dascal Gamaliei. Si avea prieten si impreuna ucenic la invatatura pe Varnava, care s-a facut dupa aceea apostol al lui Hristos. Si se deprinsese bine la legea parinteasca, fiind foarte ravnitor dupa ea, si se lipise de farisei.
Pe vremea aceea, in Ierusalim si in cetatile dimprejur, precum si prin sate, se raspandise buna vestire a lui Hristos, de catre sfintii apostoli. Si ei aveau multa intrebare cu fariseii, cu saducheii si cu toti carturarii si invatatorii legii evreiesti, carora, propovaduitorii lui Hristos le erau urati si prigoniti. Deci Saul ura si el pe Sfintii Apostoli si nici nu voia sa auda propovaduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, il batjocorea, vorbind hule impotriva lui Hristos.
Iar pe cand rudenia lui, Sfantul Mucenic si Arhidiacon Stefan, era ucis cu pietre de catre evrei, lui Saul nu numai ca nu-i era jale de sangele de un neam cu el care se varsa fara de vina, ci se invoia la acea ucidere si pazea hainele evreilor celor ce ucideau pe Stefan. Deci, luand putere de la arhierei si de la batrani, facea mult rau Bisericii, intrand in casele credinciosilor, de unde tara pe barbati si pe femei si ii ducea in temnite. Si nu. era destul ca prigonea pe credinciosii din Ierusalim, dar s-a dus si in Damasc cu scrisoare arhiereasca, sufland cu izgonire si cu ucidere asupra ucenicilor Domnului, vrand ca si acolo, de va afla barbati si femei crezand in Hristos, sa-i prinda si sa-i duca legati la Ierusalim. Si aceasta a fost pe vremea imparatiei lui Tiberiu.
Deci apropiindu-se el de Damasc, deodata l-a stralucit o lumina din cer si, cazand el la pamant, a auzit un glas, zicandu-i:Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti? Iar el, inspaimantandu-se, a zis:Cine esti, Doamne? Iar Domnul a zis:Eu sunt Iisus, pe Care tu il prigonesti. Cu greu iti este tie a da cu piciorul impotriva pironului. Iar el, tremurand si inspaimantandu-se, a zis:Doamne, ce imi poruncesti sa fac? Iar Domnul i-a zis:Scoala-te si intra in cetate si ti se va spune tie ce ti se cade sa faci.
Asemenea s-au inspaimantat si ostasii care erau cu Saul, minunandu-se pentru ca glasul care graia lui Saul il auzeau, dar ini vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculandu-se de la pamant si deschizandu-si ochii sai, nu vedea pe nimeni, pentru ca orbise dk ochii cei trupesti, incepand a i se lumina ochii cei duhovnicesti. Deci l-au luat de mana si l-au dus in Damasc, unde a petrecut trei zile, fara sa vada, nemancand, nici band nimic, ci rugandu-se neincetat. Iar in Damasc era Sfantul Apostol Anania, caruia i se aratase Domnul in vedenie si caruia i-a poruncit sa-l caute pe Saul, care locuieste in casa unui om pe nume Iuda; deci sa se duca acolo si sa-i lumineze ochii lui cei trupesti prin atingere, iar pe cei sufletesti prin Sfantul Botez.
Atunci Anania a raspuns:Doamne, am auzit de la multi despre barbatul acesta, cate rautati a facut sfintilor Tai in Ierusalim, si chiar aici a venit cu putere de la arhierei ca sa lege pe toti cei ce cheama numele Tau! Iar Domnul a zis catre dansul:Mergi fara de frica, fiindca acesta imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor, imparatilor si fiilor lui Israel, pentru ca ii voi spune cate i se cade lui sa patimeasca pentru numele Meu. Iar Sfantul Anania, mergand dupa porunca Domnului si gasind pe Saul, si-a pus mainile peste dansul. Atunci, deodata au cazut de pe ochii lui ca niste solzi si indata a vazut. Apoi, sculandu-se, s-a botezat si s-a umplut de Duhul Sfant, care l-a sfintit pe el spre apostoleasca slujba, fiind numit din Saul, Pavel. Dupa aceea, Pavel a inceput prin sinagogi a propovadui pe Hristos, ca este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toti si ziceau: „Oare nu este acesta acela care in Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Au n-a venit aici ca sa lege pe unii ca aceia si sa-i duca la arhierei?" Iar el mai mult se intarea si tulbura pe evreii care petreceau in Damasc, dovedind ca Acesta este Iisus Hristos.
Atunci iudeii s-au umplut de manie asupra lui si s-au sfatuit sa-l omoare. Si strajuiau portile cetatii ziua si noaptea ca sa nu poata scapa de dansii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau in Damasc cu Anania, afland ca iudeii vor sa-l ucida pe Pavel, l-au luat noaptea si l-au lasat intr-o cosnita peste zidul cetatii. Si plecand el din Damasc, nu s-a intors la Ierusalim, ci mai intai s-a dus in Arabia, precum scrie despre aceasta catre Galateni:Nu am primit sfat de la trup si de la sange, nici nu m-arn suit la Ierusalim, la apostolii cei mai inainte de mine, ci m-am dus in Arabia, si m-am intors iarasi in Damasc. Apoi, dupa trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca sa cunosc pe Petru.
Si venind in Ierusalim, Sfantul Pavel incerca sa se lipeasca de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dansul, necrezand ca este ucenicul Domnului. Iar Sfantul Apostol Varnava, vazandu-l pe el si intelegand intoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat si l-a dus la apostoli. Iar Pavel le-a spus lor cum a vazut in cale pe Domnul, ce i-a zis si cum in Damasc indraznea pentru numele lui Iisus Hristos. Deci Sfintii Apostoli, auzind aceasta, s-au umplut de bucurie si slaveau pe Domnul Hristos. Iar Sfantul Pavel si in Ierusalim se intreba cu iudeii si cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Iar odata, stand in biserica si rugandu-se, a ramas uimit si a vazut pe Domnul, zicandu-i:Sarguieste-te si iesi degraba din Ierusalim, fiindca aici nu vor primi marturia ta pentru Mine. Iar el a zis catre Domnul: „Singuri iudeii stiu ca eu puneam in temnita si bateam prin adunari pe cei ce credeau in Tine, iar cand se varsa sangele lui Stefan, marturisitorul Tau, stateam eu insumi acolo, pentru ca si eu voiam uciderea lui si pazeam hainele celor ce-l ucideau pe el". Atunci Domnul a zis catre dansul:Mergi, ca Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!
Dupa vedenia aceasta, Sfantul Pavel, desi voia sa mai zaboveasca in Ierusalim cateva zile, ca sa se indulceasca de vederea fetei si de vorbele apostolilor, insa nu se putea, fiindca aceia cu care se intreba pentru Hristos, se pornisera spre manie si cautau sa-l ucida. Si intelegand fratii aceasta, l-au dus in Cezareea si l-au lasat in Tars, unde Sfantul Pavel a petrecut invatand poporul cuvantul lui Dumnezeu, pana ce a venit Varnava de l-a luat si l-a dus in Antiohia, unde, invatand in biserica un an intreg, mult popor a intors la Hristos si i-a numit pe ei crestini. Iar dupa implinirea anului, amandoi Sfintii Apostoli, Varnava si Pavel, s-au intors in Ierusalim si au spus Sfinti¬lor Apostoli despre acelea ce a lucrat darul lui Dumnezeu in Antiohia si astfel au veselit foarte pe Biserica lui Hristos din Ierusalim. Apoi au adus si multa milostenie de la antiohienii cei de bunavoie datatori, pentru fratii cei saraci si scapatati, care petreceau in Iudeea; deoarece pe atunci, imparatind Claudie, era foarte mare foamete, dupa proo- rocia Sfantului Agav, care era unul din cei saptezeci de apostoli.
Si plecand ei din Ierusalim, s-au dus iarasi in Antiohia, unde petrecand catva timp in postiri si rugaciuni, in slujirea dumnezeiestii Liturghii si in buna vestirea cuvantului lui Dumnezeu, Duhul Sfant a voit sa-i trimita pe dansii la popoare spre propovaduire, zicand catre cei mai mari ai Bisericii din Antiohia:Osebiti Mie pe Varnava si pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dansii. Atunci ei, postind, rugandu-se si punandu-si mainile pe dansii, i-au slobozit, iar Pavel si Varnava, fiind trimisi de Duhul Sfant, s-au dus in Seleucia. Apoi, de acolo au plecat in Cipru si, venind in Salamina, au vestit Cuvantul lui Dumnezeu in adunarile iudeilor.
Dupa aceea, strabatand insula pana la Pafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrajitor si mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era impreuna cu antipatul Serghie Pavel, barbat intelept. Acest antipat, chemand la el pe Varnava si pe Pavel, cerca sa auda de la dansii cuvantul lui Dumnezeu si a crezut cele graite de dansii. Iar Elimas vrajitorul se impotrivea lor, cautand sa intoarca pe antipat de la credinta. Iar Sfantul Pavel umplandu-se de Duhul Sfant si cautand spre acel vrajitor, a zis: „O, plinule de toata inselaciunea si de toata rautatea, fiule al diavolului, vrajmasule a toata dreptatea, nu incetezi a razvrati caile Domnului cele drepte? Acum, iata, mana Domnului peste tine si vei fi orb, nevazand soarele pana la o vreme!" Si indata a cazut peste dansul ceata si intuneric si, pipaind, cauta povata. Atunci antipatul, vazand cele ce se facusera, a crezut, minunandu-se de invatatura Domnului. Impreuna cu dansul a crezut si mult popor, iar Biserica lui Hristos se inmultea. Si plecand de la Pafa, Sfantul Pavel si cei ce erau cu el au mers in Perga Pamfiliei si de acolo in Antiohia Pisidiei, care este alta decat Antiohia cea mare a Siriei.
Acolo propovaduind pe Hristos, dupa ce multi au crezut, zavistnicii iudei au indemnat pe mai marii cetatii, care erau de paganatatea elineasca, sa izgoneasca cu necinste din cetate si din hotarele lor pe sfintii apostoli. Iar ei, scuturand praful de pe picioarele lor, au plecat in Iconia, unde, petrecand multa vreme, au indraznit la propovadu- irea cuvantului. Si au adus la credinta multime multa de iudei si elini, nu numai cu propovaduirea, ci si cu semne si minuni, care se faceau prin mainile lor. Acolo au adus la credinta si pe Sfanta fecioara Tecla, facand-o mireasa a lui Hristos. Iar iudeii care nu crezusera au indemnat pe elini, cu mai marii lor, sa ocarasca pe apostoli si sa-i ucida cu pietre. Iar ei, afland de aceasta, au fugit in partile Licaoniei, in Listra si in Derbe si in cele din jurul lor. Si au binevestit si acolo, si au ridicat in picioare, cu numele lui Hristos, pe un om schiop din nastere, care nu umblase niciodata si care indata a sarit si umbla. Iar poporul, vazand aceasta minune, si-a ridicat glasul, zicand pe licaoneste:Zeii, asemanandu-se oamenilor, s-au pogorat la noi.
Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducand tauri si impletindu-le cununi, voiau sa le faca jertfe. Iar Varnava si Pavel, rupandu-si hainele de pe ei, au venit intre popor strigand si zicand: „Oamenilor, de ce faceti aceasta, ca si noi suntem oameni patimasi ca si voi". Apoi au inceput a le vorbi despre Unul Dumnezeu Care a facut cerul, pamantul, marea si toate cele dintr-insele; Care da ploaie din cer, randuieste vremuri roditoare si umple de hrana si de veselie inimile omenesti.
Graindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca sa nu le jertfeasca. Deci, petrecand ei in Listra si invatand, au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei si au indemnat poporul sa se departeze de apostoli, zicandu-le: „Aceia nu graiesc nimic adevarat, ci spun numai minciuni". Si au razvratit inca si mai rau pe acei oameni, incat pe Sfantul Pavel, ca pe un mai mare al cuvantului, l-au batut cu pietre si l-au scos afara din cetate, socotind ca a murit. Dar el, sculandu-se, a intrat in cetate si a doua zi a plecat cu Varnava in Derbe, binevestind si invatand pe multi in cetatea aceea, apoi s-au intors iar in Listra, in Iconia si in Antiohia Pisidiei. Aici,. intarind sufletele ucenicilor, i-au rugat sa petreaca in credinta si le-au hirotonisit preoti la toate bisericile; apoi, rugandu-se cu post, i-au incredintat Domnului in Care crezusera.
Dupa aceea, trecand Pisidia, au venit in Pamfilia. Si vorbind cuvantul Domnului in Perga, s-au pogorat in Atalia. De acolo s-au dus cu corabia in Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de la inceput de Duhul Sfant sa propovaduiasca neamurilor cuvantul Domnului.
Deci, ajungand in cetatea Antiohia, au adunat Biserica si au spus tuturor cate a facut Dumnezeu cu dansii si cate popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Iar dupa o vreme, intre iudeii si elinii care crezusera in Antiohia s-a facut cearta pentru taierea imprejur. Unii ziceau ca nu este cu putinta a se mantui fara taierea imprejur, iar altii socoteau lucru greu pentru ei acea taiere imprejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfintii Apostoli Pavel si Varnava sa se duca in Ierusalim la apostoli si la batrani ca sa-i intrebe de taierea imprejur si sa le vesteasca ca Dumnezeu a deschis paganilor usa credintei.
Cu aceasta vestire au bucurat foarte mult pe toti fratii Ierusalimului. Si sfatuindu-se soborniceste Sfintii Apostoli si batranii in Ierusalim, au lepadat cu totul taierea imprejur a Legii vechi, ca netrebuincioasa darului cel nou si le-au poruncit sa se fereasca de mancarile jertfite idolilor si de desfrau, si ca intru nimic sa nu faca strambatate aproapelui. Si au trimis cei din Ierusalim in Antiohia pe Sfintii Pavel si Varnava, si cu ei pe Iuda si pe Sila. Si ajungand ei in Antiohia, au petrecut acolo multa vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despartindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa si s-a dus in Cipru, iar Pavel, luand pe Sila, s-a dus in Siria si in Cilicia si, strabatand cetatile de acolo, a intarit Bisericile. Apoi, venind in Derbe si in Listra, a taiat imprejur pe Timotei, ucenicul sau, pentru iudeii care carteau.
De acolo s-a dus in Frigia si in partile Galatiei. Apoi s-a dus in Misia si voia sa se duca si in Bitinia, dar Duhul Sfant n-a voit aceasta. Pentru ca Pavel, fiind in Troada cu cei ce ii urmau lui, i s-a aratat lui noaptea o vedenie in felul acesta: un barbat oarecare, cu chipul macedonean, statea inaintea lui si-l ruga, zicandu-i: „Vino in Macedonia si ne ajuta". Deci Pavel a cunoscut, dupa vedenia aceea, ca il cheama Domnul in Macedonia, ca sa propovaduiasca. Si plecand din Troada, s-a dus la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli si de acolo la Filipi, care este cea dintai cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vanzatoare de porfira, invatand-o credinta in Hristos si botezand-o, a fost rugat de dansa sa petreaca in casa ei impreuna cu ucenicii sai.
Iar Pavel, mergand odata la adunarea bisericeasca spre rugaciune, l-a intampinat o fecioara care avea un duh necurat pitonicesc, care facea multa dobanda stapanilor sai, vrajind. Aceea urmand lui Pavel si ucenicilor lui, striga: „Acesti oameni sunt slugile Dumnezeu¬lui celui de sus, care ne vestesc noua calea mantuirii". Aceasta o facea in multe zile; iar Pavel, suparandu-se si intorcandu-se spre ea, a certat duhul in numele lui Iisus Hristos si l-a gonit dintr-insa. Si vazand stapanii ei ca le-a pierit nadejdea castigului lor, au prins pe Pavel si pe Sila si i-au dus la boieri si la voievozi, zicand: „Oamenii acestia ne tulbura cetatea si, fiind evrei, au niste obiceiuri care nu ni se cade noua a le primi, nici a le face, noi fiind romani".
Iar voievozii, rupandu-le lor hainele, au poruncit sa-i bata pe ei cu toiege. Deci, dandu-le lor multe batai, i-au bagat in temnita, unde rugandu-se ei la miezul noptii, temnita s-a cutremurat, usile s-au deschis si legaturile s-au dezlegat. Iar strajerul temnitei, vazand acest lucru, a crezut in Hristos, i-a dus in casa sa, i-a spalat de rani si s-a botezat cu toata casa sa. Apoi le-a pus masa inaintea lor, dupa care apostolii iarasi s-au dus in temnita.
Iar a doua zi, voievozii caindu-se ca au batut cu asprime pe oamenii cei nevinovati, au trimis la temnita, poruncind sa-i lase liberi sa se duca unde vor voi. Iar Pavel a zis catre dansii: „Dupa ce ne-au batut pe noi inaintea poporului, fiind nevinovati si de neam roman si, punandu-ne in temnita, acum in taina sa ne scoata? Dar nu asa, ci sa vina ei singuri sa ne scoata!" Si intorcandu-se trimisii, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Iar voievozii s-au temut, afland ca cei legati pe care i-au batut sunt romani, si ducandu-se, i-au rugat sa iasa din temnita si din cetate.
Deci iesind ei din temnita, s-au dus in casa Lidiei, femeia la care gazduisera mai inainte, si au mangaiat pe fratii ce se adunasera acolo; apoi sarutandu-i, s-au dus in Amfipoli si la Apolonia, iar dupa aceea au venit in Tesalonic, unde pe multi au castigat prin buna vestire. Iar zavistnicii iudei, adunand pe niste oameni rai clevetitori, au navalit asupra casei lui Iason, unde gazduiau apostolii si, negasin- du-i, au prins pe Iason si pe unii din frati, si i-au dus la mai marii cetatii, clevetindu-i ca pe niste potrivnici cezarului, care zic ca este alt imparat, care se numeste Iisus. Deci Iason abia a fost liberat din supararea aceea.
Iar sfintii apostoli, care se ascunsesera de acei zavistnici, au iesit noaptea din cetate si au mers in Veria. Dar si acolo zavistia evreiasca n-a dat odihna Sfantului Pavel, pentru ca, instiintandu-se evreii din Tesalonic ca Pavel propovaduieste Cuvantul lui Dumnezeu si in Veria, au mers si acolo, pornind si tulburand popoarele si ridicandu-le impotriva lui Pavel. Deci sfantul apostol a fost nevoit sa iasa si de acolo, nu ca se temea de moarte; ci, fiind rugat de frati ca sa-si fereasca viata sa pentru mantuirea a mai multora. Si a fost lasat de ei sa mearga pe langa mare, iar pe Sila si pe Timotei i-a lasat acolo sa intareasca pe cei nou luminati, pentru ca stia ca iudeii cauta numai capul lui.
Deci a sezut in corabie si s-a dus la Atena. Si vazand cetatea plina de idoli, se intarata cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atator de multe suflete. Si se intreba in toate zilele cu iudeii in adunari, iar in targuri cu elinii si cu filosofii lor. Si a fost dus de ei la Areopag, la un loc care se numea asa fiindca acolo se faceau judecatile cele de moarte, langa capistea lui Area. Si l-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru ca voiau sa auda ceva nou de la dansul; iar pe de alta - precum zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, ca sa-l dea judecatii, mun¬cilor si mortii, de vor auzi de la dansul ceva vrednic de pedeapsa. Iar Sfantul Pavel, luand pricina de la o capiste care avea scris deasupra: „Necunoscutului Dumnezeu", a inceput a le propovadui pe adevaratul Dumnezeu, care le era nestiut pana atunci, zicandu-le: „Pe Cel care, nestiindu-L, Il cinstiti cu bunacuviinta, pe Acesta eu il propovaduiesc voua!" Si le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea, pentru pocainta, pentru judecata si pentru invierea mortilor.
Si auzind ei de invierea mortilor, unii isi bateau joc, altii inca voiau sa mai auda despre aceea. Deci Pavel a iesit din mijlocul lor neosandit, ca un nevinovat, iar Cuvantul lui Dumnezeu nu era fara de folos si fara de castigarea sufletelor, caci unii barbati, lipindu-se de el, au crezut in Hristos si s-au botezat. Iar intre acestia era si Dionisie Areopagitul si o cinstita femeie cu numele Damar si altii multi cu dansii.
Iar Pavel, iesind din Atena, a mers in Corint si a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. Si au venit la dansul din Macedonia si Sila cu Timotei si slujeau impreuna cuvantului. Iar Acvila si femeia sa, Priscila, erau cu mestesugul facatori de corturi. Si deprinzand Pavel mestesugul lor, lucra impreuna cu ei, castigandu-si hrana lui si celor impreuna cu dansul din osteneala mainilor sale, precum zice in Epistola catre Tesaloniceni:Nu in zadar am mancat paine de la cineva, ci lucrand ziua si noaptea, ca sa nu ingreunez pe nimeni. Si iarasi:Trebuintei mele si celor ce au fost cu mine, au slujit mainile mele acestea. Si se intreba cu iudeii prin adunari in toate sambetele, marturisindu-le ca Iisus este Hristos, adevaratul Mesia. Si impotrivindu-se iudeii si hulind, Pavel si-a scuturat hainele sale, zicand catre dansii:Sangele vostru asupra capetelor voastre, ca eu sunt curat; de acum ma voi duce la neamuri.
Si cand Pavel voia sa se desparta de Corint, Domnul i S-a aratat noaptea in vedenie, zicandu-i:Nu te teme, ci propovaduieste cuvantul Meu si nu tacea, fiindca mult popor am in aceasta cetate, care va crede in Mine, iar Eu sunt cu tine si nimeni nu va putea sa-ti faca tie rau. Sfantul Pavel a petrecut in Corint un an si sase luni, invatand pe iudei si pe elini Cuvantul lui Dumnezeu. Si multi, crezand, s-au botezat; asemenea si Crisp, mai marele soborului, crezand cu toata casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecata, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit sa-l judece pe Pavel, zicand:De ar fi facut vreun lucru rau, l-as fi judecat, dar fiindca intrebarea voastra este pentru cuvinte si pentru legea voastra, nu voiesc sa va fiu judecator. Si i-a gonit pe ei afara din divan.
Dupa aceasta, Sfantul Pavel, petrecand acolo inca cateva zile si pe frati sarutandu-i, a plecat in Siria cu cei ce erau cu dansul. Si-i urmau lui si Acvila si Priscila. Si au sosit in Efes, unde, propova¬duind cuvantul Domnului, multe minuni facea Sfantul Apostol Pavel, pentru ca nu numai mainile lui erau facatoare de minuni, tamaduind toate neputintele prin atingerea sa, dar si basmalele lui si mahrama capului, cea adapata cu sudorile trupului sau, avea aceeasi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, indata ii tamaduiau si goneau din ei duhurile cele viclene. Aceasta vazand unii dintre iudei rataciti si fermecatori, au indraznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor indraciti, zicand:Va juram pe voi cu lisus, pe Care Pavel Il propovaduieste! Iar duhul cel viclean a raspuns, zicand:Pe Iisus il stiu si pe Pavel il cunosc, dar voi cine sunteti?
Deci, sarind spre ei omul in care era duhul cel viclean, i-a biruit si, intarindu-se impotriva lor, ii batea si-i ranea, incat abia au scapat goi din mainile indracitului. Si a aflat de aceasta tot Efesul, si evrei si elini, si a cazut o frica mare peste toti si se marea numele Domnului Iisus. Deci multi au crezut in Hristos, iar vrajitorii care erau in ceta¬te, primind sfanta credinta, si-au adunat cartile lor cele vrajitoresti si, numarand pretul lor, au aflat cincizeci de mii de arginti, si si-au ars cartile inaintea tuturor. Astfel crestea si se intarea cuvantul Domnu¬lui. Si Pavel dorea sa mearga la Ierusalim si zicea: „Dupa ce voi fi in Ierusalim, se cade mie sa vad si Roma".
Deci cand slujitorii capistei Artemisei au ridicat tulburare in Efes, Sfantul Pavel, dupa zabovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat in Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut sapte zile. Aici, intr-o zi de Duminica, s-au adunat ucenicii sa franga paine si a facut catre dansii vorbire lunga, pentru ca a doua zi voia sa iasa de acolo. Astfel, a lungit cuvantul pana la miezul noptii, arzand multe lumanari in foisorul acela. Atunci un tanar, anume Eutihie, sezand la fereastra, s-a ingreuiat tare de somn si a cazut jos din casa de sus, de la catul al treilea, si l-au luat mort.
Si pogorandu-se Pavel, s-a plecat peste el si, cuprinzandu-l, a zis: „Nu va tanguiti, ca sufletul lui este in el!" Si iarasi s-a suit Pavel in foisor si au adus pe tanar viu, mangaindu-se mult. Iar Sfantul Pavel, vorbind pana la ziua si, sarutand pe toti credinciosii, a plecat de acolo. Si venind in Milet, a trimis la Efes ca sa cheme la dansul preotii Bisericii, pentru ca nu voia sa se duca el insusi acolo, ca sa nu zaboveasca, deoarece se sarguia sa fie in Ierusalim.
Si venind la el duhovniceasca randuiala din Efes, apostolul i-a invatat, zicand:Luati aminte de voi si de toata turma voastra, intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pasteti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu sangele Sau. Si le-a proorocit pentru eretici, care, dupa ducerea lui, aveau sa intre la ei ca lupi rai. El le-a mai spus si scopul calatoriei sale, zicand:Eu, legat fiind cu Duhul voi merge in Ierusalim, nestiind cele ce mi se vor intampla in el Si imi graieste Duhul Sfant ca ma asteapta in Ierusalim legaturi si chinuri, ci mie nu-mi este nici o grija de acestea, nici nu pun nici un pret pe sufletul meu. Numai ma silesc sa-mi savarsesc alergarea mea cu bucurie si slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu sa o implinesc. Apoi a zis catre ei:Iata eu acum stiu aceasta, ca voi toti nu veti mai vedea fata mea.
Atunci toti au plans si, cazand pe grumazii lui Pavel, il sarutau, mahnindu-se mai ales pentru cuvantul care le-a zis lor ca de acum nu-i vor mai vedea fata lui. Deci au petrecut pe Sfantul Apostol pana la corabie. Iar el, dandu-le cea mai de pe urma sarutare, a luat calea marii si trecand prin multe cetati si tari care erau pe langa mare si prin insule si pretutindeni cercetand pe credinciosi si intarindu-i, a sosit la Ptolemaida si a mers in Cezareea, gazduind in casa Sfantului Apostol Filip, care era unul din cei sapte diaconi. Atunci a venit la Sfantul Pavel un prooroc, anume Agav si, luand braul lui, si-a legat mainile si picioarele sale, zicand:Asa graieste Duhul Sfant, ca pe barbatul al caruia este braul acesta, asa il vor lega iudeii in Ierusalim si-l vor da in mainile neamurilor! Auzind fratii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel sa nu se duca in Ierusalim. Sfantul Pavel a raspuns catre ei:Ce faceti plangand si zdrobindu-mi inima? Pentru ca eu nu numai ca voiesc a fi legat, ci sunt gata si a muri in Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Iar fratii au tacut, zicand:Voia Domnului sa fie!
Dupa aceasta, Sfantul Apostol Pavel s-a suit in Ierusalim cu ucenicii sai, intre care era si Trofim Efeseanul, care se intorsese din elini la crestini; si a fost primit Pavel cu dragoste de Sfantul Apostol Iacov, fratele Domnului, si de toate Bisericile credinciosilor. In vremea aceea au venit din Asia in Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel si care pretutindeni in Asia ridicasera clevetiri impotriva lui. Aceia vazand pe Pavel in cetate umbland cu Trofim Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, carturarilor si batranilor, cum ca Pavel strica legea lui Moise, neporuncind sa se taie imprejur, si propovaduieste pretutindenea pe Iisus cel rastignit. Si se intaratau toti asupra lui Pavel, dorind sa-l prinda. Deci cand acei iudei din Asia au vazut pe Sfantul Pavel la praznic in biserica lui Solomon, indata clevetind asupra lui, au pornit pe tot poporul si, repezindu-se, au pus mainile pe el, strigand: „Barbati israeliteni, ajutati! Acesta este omul care graieste hule asupra poporului, asupra Legii si asupra acestui loc. Inca si elini a bagat in biserica, spurcand acest loc sfant". Caci ei credeau ca si pe Trofim l-a bagat Pavel in biserica. Si s-a pornit toata cetatea, facandu-se adunare de norod; si prinzandu-l pe Pavel, il trageau afara din biserica. Si indata s-au inchis usile si voiau sa-l ucida pe el; dar nu in biserica, pentru ca sa nu se spurce acel loc sfant.
In vremea aceea, s-a instiintat comandantul ostii ce pazea cetatea, cum ca tot Ierusalimul s-a tulburat. Iar acela luand indata ostasi si sutasi, au alergat la biserica. Si vazandu-l poporul, a incetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzandu-l pe Pavel, a poruncit sa-l lege cu doua lanturi de fier si l-a intrebat cine este si ce rau a facut. Iar poporul striga sa-l ucida pe Pavel.
Si neputand el sa inteleaga de ce este vinovat Pavel din pricina poporului care facea galagie, a poruncit sa-l duca in tabara. Iar multimea poporului urma comandantului si ostasilor, strigand sa se ucida Pavel. Si fiind pe un loc inalt care avea trepte, Pavel l-a rugat pe comandant sa-l lase sa graiasca catre popor ceva, si comandantul i-a dat voie. Deci Pavel, intorcandu-se spre popor si stand pe trepte, a strigat catre ei in limba evreiasca: „Barbati frati si parinti, ascultati raspunsul meu catre voi". Si a inceput a le spune de ravna lui de mai inainte dupa Legea lui Moise, cum a mers in Damasc, cum l-a luminat o lumina cereasca si cum a vazut pe Domnul trimitandu-l la neamuri.
Iar poporul, nevoind ca mai mult sa-i asculte cuvintele lui, si-a ridicat glasul catre comandantul ostii: „Ia de pe pamant pe unul ca acesta, pentru ca nu i se cade lui sa traiasca!" Si strigand acestea, isi aruncau hainele si faceau praf in vazduh de manie, voind ca sa fie ucis Pavel. Iar comandantul a poruncit sa-l duca in tabara, vrand sa-l cerceteze pe el cu batai ca sa inteleaga, pentru care pricina poporul striga impotriva lui. Si, intinzand pe Pavel cu funii ca sa-l bata, Pavel a zis catre sutasul care era de fata: „Oare va este ingaduit sa bateti pe un cetatean roman si nejudecat?" Iar sutasul apropiindu-se de coman¬dant, i-a zis: „Vezi, ce vrei sa faci? Omul acesta este roman!" Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a intrebat: „Roman esti tu?" Iar el a zis: „Da". Si a zis lui: „Eu cu mult pret am castigat numirea aceasta". Si indata l-a scos din lanturi. Iar a doua zi, comandantul a poruncit sa vina arhiereii si tot soborul lor, si a pus inaintea lor pe Sfantul Pavel. Iar acesta, cautand spre sobor, a zis: „Barbati frati, eu cu bun cuget am vietuit inaintea lui Dumnezeu pana in ziua de azi".
Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce stateau inaintea lui, sa-l bata pe el peste gura. Iar Pavel i-a zis lui: „Te va bate pe tine Dumnezeu, perete varuit, pentru ca vrand sa ma judeci dupa Lege, calci legea, poruncind sa ma bata fara vina!"
Si cunoscand Sfantul Pavel ca in soborul acela o parte sunt saduchei, iar alta parte farisei, a strigat in adunare, zicand: „Barbati frati, eu sunt fariseu, fiu de fariseu, si pentru nadejdea si invierea mortilor primesc judecata". Zicand el acestea, s-a facut cearta intre saduchei si farisei si s-a despartit poporul, pentru ca saducheii ziceau ca nu este invierea mortilor, nici inger, nici duh, iar fariseii marturisesc ca sunt acestea. Atunci s-a facut strigare mare, pentru ca fariseii ziceau: „Nici un rau nu aflam in omul acesta", iar saducheii ziceau dimpotriva si din aceasta pricina se facuse mare cearta. Iar coman¬dantul ostasilor temandu-se ca Pavel sa nu fie omorat de dansii, a poruncit ostasilor sa-l scoata din mijlocul lor si sa-l duca in tabara.
.Deci, sosind noaptea, Domnul S-a aratat Sfantului Pavel si i-a zis:Indrazneste, Pavele, ca precum ai marturisit cele despre Mine in Ierusalim, tot asa se cade sa marturisesti si in Roma! Si facandu-se ziua, unii dintre iudei facand sfat, s-au jurat intre ei sa nu manance, nici sa bea, pana ce nu vor omori pe Pavel. Si erau ei mai mult de patruzeci de barbati. De acest lucru instiintandu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu multi ostasi inarmati in Cezareea la ighemonul Felix. Iar arhiereii cei batrani, afland de aceea, s-au dus si ei in Cezareea si cleveteau pe Pavel la ighemon. Si, intrebandu-se cu dansul inaintea ighemonului, ii cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru ca nici o vina de moarte n-au aflat intr-insul. Dar ighemonul, ca sa faca pe placul iudeilor, tinea pe Pavel in legaturi.
Iar dupa trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stapanirea ighemoniei si in locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela il rugau arhiereii ca sa-l trimita pe Pavel in Ierusalim. Si aceasta o faceau iudeii vrand ca sa ucida pe apostolul lui Hristos pe drum. Iar cand Festus a intrebat pe Pavel, daca voieste sa mearga in Ierusalim la judecata, acesta i-a raspuns: „Eu stau la judecata Cezarului, la care mi se cade sa primesc judecata. De am facut ceva vrednic de moarte, nu ma lepad de ea, iar de nu se afla nimic asupra mea din cele ce clevetesc iudeii, apoi nimeni nu poate sa ma dea pe mine lor, pentru ca cer sa fiu judecat de Cezar!
Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, a zis catre Pavel: „Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!" Iar dupa cateva zile, imparatul Agripa venind in Cezareea ca sa cerceteze pe Festus si afland despre Pavel, a voit ca sa-l vada pe el. Iar cand Pavel a fost pus inaintea imparatului Agripa si a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos si pentru adeverirea Sa. Atunci imparatul Agripa a zis catre dansul: „Putin de nu m-ai convins si pe mine, ca sa fiu crestin!" Iar Pavel a zis:Eu m-as fi rugat lui Dumnezeu, ca si intru putin si intru mult, nu numai tu, ci toti cei ce ma aud pe mine astazi, sa fie intr-acest chip, precum sunt eu, afara de legaturile acestea!
Si zicand el acestea, imparatul, ighemonul si toti ceilalti s-au sculat si ducandu-se, vorbeau unul catre altul, zicand:Omul acesta n-a facut nimic vrednic de moarte si de legaturi. Iar Agripa a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi cerut sa fie judecat de Cezarul". Si asa l-au judecat pe el ca sa-l trimita la Cezarul, dandu-l cu alti legati unui sutas, anume Iuliu, din ostile sevastienesti. Iar acela, luand pe cei legati impreuna cu Pavel, i-a dus pe ei in corabie si au plecat.
Si mergand ei pe mare, nu fara de primejdie le-a fost calea, din pricina vanturilor celor potrivnice. Deci, cand au ajuns la Creta si au mers la un loc, care se numea "Limanuri Bune", Sfantul Pavel, ca cel ce vedea mai inainte cele ce aveau sa fie, ii sfatuia pe ei sa ramana acolo cu corabia. Dar sutasul asculta mai mult pe carmaci, decat pe Pavel. Si cand erau in mijlocul marii, a suflat un vant puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari; si era atata ceata, incat paisprezece zile n-au vazut soarele ziua, nici stelele noaptea, nestiind in ce loc sunt. Deci, fiind purtati de valuri si deznadajduindu-se, n-au mancat in zilele acelea, asteptand cu totii moartea. Si erau in corabie doua sute saptezeci si sase de suflete.
Iar Pavel, stand in mijlocul lor, ii mangaia, zicandu-le: „O, barbatilor, mai bine era sa ma fi ascultat pe mine si sa nu iesiti din Creta; insa ma rog sa fiti cu buna nadejde, pentru ca nici unul din voi nu va pieri, decat numai corabia, caci asta-noapte ingerul Dumnezeului meu mi-a stat inainte, zicandu-mi:Nu te teme, Pavele, ca se cade tie sa stai inaintea Cezarului. Iata, Dumnezeu ti-a daruit pe toti cati suni cu tine! De aceea indrazniti, barbatilor, ca eu cred lui Dumnezeu ca asa va fi. Si ruga Pavel pe toti ca sa primeasca hrana, zicandu-le:Nu va temeti, ca nici unuia dintre voi nu-i va cadea nici un fir de par din cap.
Acestea zicandu-le si luand painea, a multumit lui Dumnezeu inaintea tuturor si, rupand-o, a inceput a manca. Apoi, toti facandu-se cu buna nadejde, au primit si ei hrana. Iar dupa ce s-a facut ziua, au vazut pamantul, dar nu cunosteau ce tara este si au indreptat corabia spre mal. Si fiind aproape de mal, corabia s-a infipt in nisip cu partea dinainte, iar partea dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostasii s-au sfatuit intre dansii sa omoare pe cei legati, ca nu cumva sa scape cineva inotand. Iar sutasul, vrand sa fereasca pe Sfantul Pavel, a oprit sfatul lor si a poruncit ca aceia care pot sa inoate, sarind in apa cei dintai, sa iasa la mal. Iar ceilalti privind la ei, au inceput si ei a inota, unii pe scanduri, iar altii pe ce apucau din corabie, asa ca toti au ajuns sanatosi la pamant, scapand din mare.
Atunci ei au cunoscut ca insula aceea se cheama Malta, iar locuitorii insulei, barbarii, le-au facut lor multa mila. Deci le-au aprins un foc, din pricina ploii si a frigului ce era atunci, ca cei udati de apa sa se incalzeasca. Iar Sfantul Pavel adunand o multime de uscaturi si punandu-le pe foc, o vipera a iesit de caldura si s-a apucat de mana lui, stand atarnata. Iar barbarii, daca au vazut vipera atar¬nata de mana Sfantului Pavel, ziceau intre dansii:Cu adevarat, ucigas este acesta, care izbavindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lasat sa traiasca. Dar Sfantul Pavel, scuturand vipera in foc, nici un rau nu a patimit. Iar aceia asteptau sa se aprinda de veninul sarpelui si sa cada mort. Si asteptand ei mult si nevazand nici un lucru ca acesta, si-au schimbat socoteala, zicand ca acela este Dumnezeu.
Deci mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind in casa sa pe toti cati iesisera din mare, i-a ospatat cu dragoste trei zile. El avea pe tatal sau patimind de friguri si de idropica, zacand pe patul durerii. Atunci Pavel, intrand la el, s-a rugat Domnului si punand mainile pe cel bolnav, l-a tamaduit. Aceasta facand, veneau la el si ceilalti neputinciosi din insula aceea, si se tamaduiau. Iar dupa ce au trecut trei luni, plecand cu alta corabie, au ajuns la Siracuza si de acolo in Regium, apoi in Puteoli, si dupa aceasta au ajuns in Roma. Si cand fratii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toti au iesit intru intampinarea lui, pana la targul lui Apie si pana la cele trei hanuri. Iar Pavel, vazandu-i, s-a mangaiat cu duhul si a multumit lui Dumnezeu. Atunci sutasul, care ii adusese din Ierusalim la Roma pe cei legati, i-a dat pe ei voievodului, iar lui Pavel i-a poruncit sa petreaca deosebi, pazindu-l pe el un ostas. Deci Pavel a petrecut in Roma doi ani si primea pe toti care veneau la dansul, propovaduin- du-le cu indrazneala si fara opreala imparatia lui Dumnezeu si invatandu-i cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.
Cele spuse pana aici despre viata si ostenelile lui Pavel sunt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfantul Luca. Iar despre celelalte patimiri ale lui, el singur le spune in Scrisoarea sa catre Corinteni, scriind astfel:in osteneli (am fost)mai de multe ori, in batai peste masura, in temnita mai mult si in primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori cate 40 de lovituri fara una. Am fost batut cu toiege de trei ori; o data am fost improscat cu pietre, corabia s-a sfaramat cu mine de trei ori, am facui o zi si o noapte in adancul marii; in calatorie am fost de multe ori. Si precum a masurat lungimea si largimea pamantului cu umblarea si marea cu inotarea, tot asa a stiut si inaltimea cerului, fiind rapit pana la al treilea cer. Pentru ca Domnul, mangaind pe apostolul Sau in ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfant, i-a descoperit bunatatile ceresti, pe care ochiul nu le-a vazut; si a auzit acolo cuvinte negraite, pe care nu este ingaduit omului a le grai.
Iar cum a savarsit acest sfant apostol celelalte nevointe ale vietii si ale alergarii sale, povesteste Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul faptelor bisericesti. Acesta scrie ca dupa ce Sfantul Pavel a stat doi ani legat in Roma, a fost lasat liber ca un nevinovat si a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu o vreme in Roma, iar alta, prin alte tari ale Apusului. Iar Sfantul Simeon Metafrast scrie ca dupa ce Apostolul Pavel a scapat de legaturile din Roma, ostenin- du-se inca cativa ani in bunavestirea lui Hristos, a iesit din Roma si a trecut in Spania, Galia si in toata Italia, luminand neamurile cu lumina credintei si intorcandu-le la Hristos de la inselaciunea diavo¬leasca. Iar cand era in Spania, o femeie oarecare bogata si de bun neam, auzind de propovaduirea apostolului despre Hristos, dorea ca sa-l vada. Deci a indemnat pe barbatul sau, Prov, sa roage pe Sfantul Apostol Pavel sa vina in casa lor, ca sa-l ospateze cu dragoste. Si intrand sfantul apostol in casa lor, femeia a privit la fata lui si a vazut pe fruntea lui aceste cuvinte scrise cu slove de aur: „Pavel, Apostolul lui Hristos!"
Vazand femeia ceea ce nimeni altul nu putea sa vada, a cazut la picioarele apostolului cu bucurie si cu frica, marturisind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, si a cerut Sfantul Botez. Deci a primit botezul mai intai femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi barbatul ei Prov si toata casa lor. Asemenea a primit botezul si Filotei, mai marele cetatii, si multi altii. Apoi, strabatand el prin toate partile acelea ale Apusului, le-a luminat cu lumina sfintei credinte. Si vazand mai inainte sfarsitul sau cel mucenicesc, iarasi s-a intors in Roma si a scris Sfantului Timotei, ucenicul sau, zicandu-i:Iata eu acum ma jertfesc si vremea ducerii mele a sosit. Eu m-am nevoit cu nevointa buna, alergarea am savarsit si credinta am pazit; deci de acum mi se gateste cununa dreptatii, pe care mi-o va da Domnul in ziua aceea.
Despre vremea patimirii Sfantului Apostol Pavel, istoricii bisericesti nu scriu toti intr-un fel. Nichifor Calist, in cartea a doua a istoriei sale, in capitolul 36, scrie ca Sfantul Apostol Pavel a patimit din pricina lui Simon vrajitorul in acelasi an si in aceeasi zi cu Sfantul Apostol Petru, caci a ajutat lui Petru ca sa-l biruiasca pe Simon. Altii spun ca dupa moartea Sfantului Petru, trecand un an, Pavel a patimit tot in luna iunie, in 29 de zile, in aceeasi zi in care Petru fusese rastignit cu un an mai inainte. Iar pricina patimirii lui Pavel spun ca a fost aceasta, ca prin propovaduirea lui Hristos, indemna pe fecioare si pe femei la viata cea curata.
Insa nu se pare a fi mare deosebire intru aceea, caci se scrie in viata Sfantului Petru, de catre Simeon Metafrast, ca, dupa pierzarea lui Simon vrajitorul, Sfantul Petru n-a patimit indata, ci dupa cativa ani, din pricina a doua tiitoare iubite ale lui Nero, care se intorsesera la Hristos si au invatat sa vietuiasca in curatie. Iar de vreme ce si Sfantul Pavel a vietuit multi ani in Roma si in partile Apusului cele dimprejur, in aceeasi vreme cand traia si Sfantul Petru, se putea intampla ca amandoua acelea sa fie: ca Sfantul Pavel sa fi ajutat Sfantului Petru impotriva lui Simon vrajitorul, in vremea petrecerii sale celei dintai in Roma si venind a doua oara in Roma, iarasi sa fi slujit cu Sfantul Petru la mantuirea oamenilor, povatuind partea barbateasca si femeiasca la viata cea deplin curata. Prin aceasta au pornit spre manie pe cel necurat si spurcat cu viata, pe imparatul Nero, care, cautandu-i pe amandoi, i-a osandit la moarte. Pe Petru, ca pe un strain, l-a dat spre rastignire; iar pe Pavel, ca pe un cetatean roman, pe care nu se cadea sa-l omoare cu moarte necinstita, l-a osandit la taiere cu sabia. Si chiar daca nu in acelasi an, insa in aceeasi zi s-au intamplat acestea. Iar cand s-a taiat cinstitul cap al Sfantului Apostol Pavel, a curs din rani sange cu lapte. Iar credinciosii, luand sfantul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfantului Petru.
Astfel s-a sfarsit vasul lui Hristos cel ales, invatatorul neamu¬rilor, propovaduitorul a toata lumea, vazatorul cerestilor inaltimi si al frumusetilor Raiului, privelistea si mirarea ingerilor si a oamenilor, marele nevoitor si patimitor, care a purtat pe trupul sau ranile Domnului, Sfantul si marele Apostol Pavel. Si a doua oara, desi fara de trup, s-a inaltat pana la al treilea cer si a stat inaintea luminii celei intreite, impreuna cu prietenul si ostenitorul sau, cu Sfantul mai marele Apostol Petru, trecand de la Biserica care se lupta, la Biserica cea biruitoare, care praznuieste in glasul bucuriei si al marturisirii. Iar acum ei slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia si de la noi pacatosii sa-I fie cinste, slava, inchinaciune si multumire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
